La mulți ani, puiul mamei!

Acum un an, pe vremea asta, era o zi de sâmbătă obișnuită. Ne-am uitat la niște episoade noi apărute din serialele pe care le urmăream atunci, plus alte activități de sfârșit de săptămână. Dar spre sfârșitul zilei am avut o stare neobișnuită de agitație. I-am scris pe Whatsapp doctoriței care mi-a recomandat să merg la spital pentru orice eventualitate, iar la o ora distanță venea pe lume cel mai mic bebeluș pe care l-am văzut vreodată.

Mereu am crezut că cel mai mic bebeluș a fost unul dintre frații mei, care la naștere era „cât o lingură”, după cum îmi povestea mama și mereu mi se părea o descriere amuzantă. Până anul trecut, când am făcut cunoștință cu puiul meu cel mic, Erik. Nu știu dacă vă mai amintiți noaptea aceea de Martie, afară ningea cu fulgi mari și pufoși când am născut, iar când mi l-au pus în brațe nu știam cum să îl țin de teamă să nu îi fac cumva rău. Nu era „cât o lingură”, era cât un iepuraș. Un iepuraș de 2,820 kg care nu a mai avut răbdare și a vrut să apară mai devreme.

Hăinuțele pe care i le cumpărasem noi, pentru a-l scoate din spital, îi erau atât de mari… dar în aproape două luni a devenit un bebeluș durduliu. Mă uit la el acum și nu îmi vine să cred că a trecut un an de atunci. Are cel mai frumos și mai blând zâmbet, părul blond și fin ca mătasea și… mă caută cu privirea imediat ce depășesc distanța de siguranță de 1 metru. Puiul meu bucălat, cu mânuțe de bezea și piciorușe ca niște cozonăcei bine copți, crește pe zi ce trece. Sub ochii noștri se transformă din bebeluș în băiețel.

La mulți ani, puiul mamei!

Micul prinț
Micul meu prinț
Nu există comentarii încă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.